Noul proprietar al magazinelor de bricolaj Praktiker l-a adus la conducerea operațiunilor pe Cansu Derintuna, fost director de achiziții în cadrul Praktiker România, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piața de profil.
Cansu Derintuna, de origine turcă, va conduce din funcția de managing director cele 27 de magazine Praktiker preluate săptămâna aceasta de omul de afaceri de origice turcă Omer Susli de la grupul german cu același nume. Acesta va fi direct subordonat noului proprietar al magazinelor, potrivit surselor citate.
Derintuna a lucrat în grupul Praktiker din anul 1997, iar între 2002 și 2010 a ocupat funcția de director de achiziții la subsidiara din România.
Grupul german Praktiker a vândut operațiunile din România (cele 27 de magazine) firmei Search Chemicals, deținută de Susli, activ în domeniul construcțiilor.
În urma preluării, profilul brandului Praktiker și obiectul de activitate al companiei Praktiker România vor rămâne neschimbate. Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită.
Search Chemicals, înregistrată în Constanța, are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare, fiind deținută în proporție de 95% de omul de afaceri Omer Susli, fost președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD). Firma, cu 12 angajați, a avut în 2012 afaceri de 45,3 milioane de lei și un profit net de 1,7 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.
În urmă cu o săptămână grupul german a vândut și operațiunile din Ucraina, unde avea patru magazine, iar joi a semnat un acord preliminar și pentru unitățile din Bulgaria.
Grupul german s-a confruntat în ultimii ani cu dificultăți, astfel că la finele anului 2011 a anunțat că va închide magazine în Germania, că renunță la piața din Albania și că are în vedere evaluarea operațiunilor internaționale. În 2012, compania austriacă de inverstiții Maseltov, cel mai mare acționar al grupului german Praktiker, a comunicat că vrea ca retailerul de bricolaj să se retragă din Europa de Est. Ulterior, reprezentanții Praktiker au susținut că retailerul nu are în plan să renunțe la filiale importante, precum cea din România.
Anul trecut, Praktiker AG, compania-mamă a grupului german, a intrat în insolvență.
Afacerile compaÂniei de bricolaj, liderul pieței până în 2009 (258 milioane de euro cifră de afaceri), s-au redus în 2012 la jumătate (142 milioane de euro) față de maximul atins în 2008 (306 milioane de euro), în timp ce pierderile cumulate în ultimii patru ani s-au ridicat la 48 de milioane de euro.
Praktiker are în România o rețea de magazine cu 27 de magazine, a doua ca mărime, cu o suprafață de vânzare de 184.300 de metri pătrați, potrivit raportului finanÂciar pentru anul 2012. Cele mai multe magazine au fost deschise între 2005 și 2008, perioada de boom imobiliar. Spațiile în care funcționează magazinele Praktiker sunt închiriate.
Ziarul Financiar a scris în octombrie că repreÂzentÂanÂții Praktiker au apelat la Casa de InÂsolÂvență TransilÂvania pentru servicii de restructurare financiară în afara insolÂvenței, evitând astfel o procedură care în cele mai multe cazuri lezează imaÂginea companiilor și afectează relațiile cu partenerii. Potrivit datelor ZF din piața imoÂbiliară, Praktiker are semnate chirii cuÂprinÂse între 7 și 9 euro/metrul pătrat lunar, astfel că în fiecare an compania plăÂtește chirii cuprinse între 15 și 20 de miÂlioane de euro pentru spațiile ocuÂpate.
Praktiker concurează pe piața românească cu retaileri precum Ambient, bauMax, Dedeman, Hornbach, Mr. Bricolage, OBI, Kingfisher și Leroy Merlin.